Experiența traiului adevărat în Maramureș o puteți avea lucrând alături de oamenii locului, fie că mergeți cu ei la câmp sau dați o mână de ajutor în gospodărie; cele mai multe dintre pensiuni au grădini de legume sau parcele pentru fân, precum și animale – găini, vite, porci – care sunt, știți asta deja, sursa felurilor de mâncare pe care le veți primi la masă.
Așadar, dacă aveți curiozitatea să știți cum e să fii, chiar și pentru scurt timp, de-al locului, să înțelegeți „cum se face”, cereți celor care vă găzduiesc să vă dea ceva de lucru alături de ei. Se vor bucura enorm – și vă vor presăra ziua, în legendarul spirit maramureșean, cu povești, povețe și glume.
Ziua va fi, după ce treceți printr-o astfel de experiență, mai bogată – și spiritual, și intelectual, pentru că veți înțelege astfel lucruri pe care le știți doar teoretic. Și va fi, bineînțeles, cu mult mai greu de uitat.
O componentă esențială a acestei experiențe este contactul direct cu producția agricolă locală.
În Eco Maramureș activează producători care dețin certificare ecologică sau se află în proces de conversie la agricultura ecologică. Din categoria produselor certificate ecologic fac parte merele, perele, prunele, piersicile și cireșele din livezi tradiționale sau afine, mure sau zmeură dar pot fi certificate ecologic sau în conversie la agricultura ecologică pajiștile și pășunile sau fânețele, precum și suprafețe de teren pe care se cultivă porumb, cartofi, triticale sau masa verde. Vizitatorii pot descoperi aceste produse și modul lor de obținere prin interacțiunea directă cu producătorii locali din destinație. Lista producătorilor certificați ecologic este disponibilă aici.
În afara certificării ecologice, în destinația Eco Maramureș există și producători ale căror produse sunt certificate ca Produs Montan, certificare distinctă, acordată prin intermediul Agenției Naționale a Zonei Montane. Această certificare atestă proveniența produselor din zona montană și respectarea condițiilor specifice de producție, procesare și valorificare în areal montan, contribuind la menținerea activităților agricole tradiționale și a economiei locale. Lista produselor certificate ca Produs Montan este disponibilă aici.